Resursa cuprinde diferite site-uri educaționale, utile în predarea biologiei.
Resursa cuprinde instrumente Web 2.0, utile în predarea sincronă și asincronă.
Concursurile Cangurul îi învită pe pasionații de Limba Engleză să își verifice cunoștințele la Cangurul Lingvist Engleză.
Poate cel mai creativ dintre canguri îi învită pe cei mici, dar și pe cei mai mari dintre elevi, la o nouă ediție a concurs
În Anul Cărții, Editura Sigma Educațional îi invită pe pitici și pe elevii de gimnaziu să intre în Clubul de lectură.
Elevii și preșcolarii din Cetate s-au distrat, au creat și au învățat în cadrul atelierelor susținute de IDEE.
Senatorii au votat pentru interzicerea fenomenului bullying în școli.
Au fost emoții, mulți copii, muzică și povești despre istoria românilor, aseară, la lansarea volumului „Decebal și Traian“.
Matematicienii mai mari sau mai mici au întâlnire cu Cangurul la Concursul Internațional de Matematică Aplicată din 15 decembrie.
Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani sunt așteptați în Satul Spiridușilor, la Muzeul Satului din București.