Noutate

Aproape 10 000 de elevi și-au dat întâlnire, în perioada 23 martie- 6 aprilie, la etapa națională a celor 75 de olimpiade și concursuri școlare organizate de Min

Noutate

Peste 152 000 de cereri de înscriere în învățământul primar au fost depuse în prima etapă a înscrierilor.

Noutate

Elevii și părinții cred că schimbarea planurilor-cadru de liceu este oportună.

Noutate

Elevii de clasa a XI-a și a XII-a care au susținut simularea Bacalaureatului află astăzi cât de pregătiți sunt pentru examenul de maturitate din vară.

Noutate

Ministerul Educației Naționale a făcut primul pas pentru demararea procesului de renovare a grupurilor sanitare din unitățile de învățământ.

Noutate

Ministerul Educației Naționale lansează proiectul „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți - CRED”.

Noutate

Prima etapă a înscrierii în învățământul primar s-a încheiat la începutul acestei săptămâni. În total, la nivel national, au fost înscriși 152.953 de copii.

Noutate

Cadrele didactice care vor să preda la una dintre unitățile de învățământ din sistemul Școlilor Europene își pot pregăti deja dosarul.

Noutate

Școlile din mai multe județe și-au suspendat, astăzi, cursurile.

Noutate

Cifra de școlarizare pentru învățământul preuniversitar rămâne la nivelul celei din anul școlar în curs.