Azi începe seria Evaluărilor Naționale. Primii care trec prin emoții sunt elevii de clasa a II-a care vor fi testați la limba română și limba maternă. Abilitățile de citire vor fi testate mâine, iar miercuri, elevii vor fi evaluați la matematică. Minoritățile naționale vor susține testarea la limba română, atât scris cât și citit, joi.
Urmează elevii de clasa a IV-a. Conform calendarului publicat de Ministerul Educației Naționale, la finalul ciclului primar, elevii vor fi evaluați la limba română – pe 15 mai, la matematică, o zi mai târziu, și la limba maternă, pe 17 mai.
Graficul Evaluării Naționale prevede teste și pentru elevii de clasa a VI-a. Aceștia vor fi testați la limbă și comunicare – pe 23 mai, iar la matematică și științele naturii, o zi mai târziu.
În total, aproape 600 000 de elevi vor participa la aceste testări. Rezultatele obținute nu se afișează public și nu sunt trecute în catalog. Scopul Evaluării Naționale este de a determina care este stadiul formării și dezvoltării competențelor evaluate.
Sursa: Edu.ro