Profile picture for user Anca Tache
Trimis de Anca Tache la Joi, 12/14/2017 - 10:23
  • sursa imagine: pixabay.com

Temele pentru acasă sunt utile și necesare, spun rezultatele consultării publice organizate de Ministerul Educației Naționale. La studiu au participat aproape 80 000 de persoane implicate în învățământul preuniversitar – cadre didactice, elevi și părinți.

Chiar dacă sunt considerate utile, temele sunt repetitive, monotone și chiar dificile. Diferă și abordarea. Profesorii consideră că temele pentru acasă vin să întărească ce s-a predat la clasă, în timp ce părinții și-ar dori pentru copiii lor teme ceva mai diferentiate. Aproximativ 80% dintre părinții și elevii care au participat la consultare susțin că temele pentru acasă sunt prea multe, obositoare și mari consumatoare de timp liber, ceea ce duce la neliniște, îngrijorare sau chiar stres în rândul elevilor. Părinții mai spun că în mare parte dintre cazuri, copiii au nevoie de sprijin pentru a-și duce la bun sfârșit temele pentru acasă.

Dintre elevi, comparativ cu băieții, fetele acceptă mai ușor temele pentru acasă.

Mai bine de jumătate dintre profesorii care au participat la consultare au afirmat că nu dau elevilor teme de vacanță.

Este oare nevoie de o lege care să reglementeze problema temelor pentru acasă? Părerile sunt împărțite. Unii consideră că da, ar fi necesar un cadru legislativ care să precizeze cât trebuie să lucreze elevii acasă fără a obosi sau a se stresa, în vreme ce, de cealaltă parte, sunt cei care susțin că astfel de decizii trebuie luate de profesioniștii din educație, adică de profesori.

Găsiți mai multe detalii despre consultarea publică inițiată de MEN pe:  

http://www.ise.ro/temele-pentru-acasa-raport-de-consultare-nationala.