Adaugă resursă

Atenție: Resursele nou adăugate vor fi publicate după ce au fost revizuite.

                                                       Imaginea personajului-spectacol

                                                              în comedia O noapte furtunoasă

                                                                                                               prof. Boioc Lavinia Elena

                                                                                            Școala Gimnazială Broșteni -Aninoasa,

 

Ion Luca Caragiale, dramaturg şi prozator, a fost întotdeauna un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti, prin scrierile sale dând dovadă de un spirit de observaţie necruţător pentru cunoaşterea firii umane. Pentru creionarea personajelor sale, acesta foloseşte cu măiestrie satira şi sarcasmul, cu ajutorul acestora ilustrând moravurile societăţii şi creând imaginea personajului-spectacol. Personajul-spectacol reprezintă un pion, perfect conturat, cu rolul de a reda şi exprima cu succes părerile autorului despre ceea ce se întâmpla şi ceea ce reprezenta societatea la momentul respectiv. Imaginea acestuia este redată prin intermediul unor tipuri umane care au o trăsătură dominantă de caracter şi care alcătuiesc precum un tot unitar, lumea caragialiană, o lume minunată, ,,absolut paradisiacă, fără griji şi fără, cum se spune azi, în limbaj mistic, fără cine ştie ce problematici interne.” ( Iorgulescu, 1988, p. 19).

 În expoziţiunea piesei ,,O noapte furtunoasă’’ este expusă convorbirea dintre Jupân Dumitrache şi Ipingescu, care se desfăşura în aer liber, cei doi şezând pe o laviţă în faţa cherestegiriei. Astfel, vom face cunoştinţă cu două personaje importante, care constituie de altfel şi stâlpii acestei expoziţii. Aşadar, personajul principal al comediei O noapte furtunoasă, Jupân Dumitrache Titirică, poreclit Inimă-Rea, are un statut social de care se simte foarte mândru, fiind ,,cherestigiu’’şi ,,căpitan în garda civică’’. Tipologia acestuia este propice pentru a fi baza imaginii personajului-spectacol întrucât rolul acestuia poate fi interpretat excepţional de către un actor, pe scenă, în faţa unui public. Acesta întruchipează, la fel ca şi Zaharia Trahanache în comedia O scrisoare pierdută, tipul încornoratului. Prin comicul de caracter, scriitorul evidenţiază trăsăturile unui personaj ridicol şi caraghios. Încă din prima scenă a piesei este evidentă gelozia soţului, izvorâtă din vanitatea şi orgoliul pe care le manifestă în mod evident. Fiind un cetăţean onorabil, acesta nu doreste să fie înşelat sau facut de râs în societate. Aşadar, acesta se ingrijorează în momentul în care pare că îşi pierde acest statut: episodul petrecut la grădina ,,Iunion’’, (unde se dusese cu soţia sa Veta şi cu sora acestia Ziţa) episod unde observă că ,,un bagabont de amploiat’’ le curtează pe cele doua doamne care îl însoţeau. Episodul acesta evidenţiează atât vanitatea conjugală, cât şi cea socială, de care dă dovadă. De asemenea, gestul de a-şi mângâia favoriţii reprezintă tot o manifestare a vanităţii, dar şi a laşităţii şi îngâmfării personajului, care se laudă cu ce ar fi făcut el daca ar fi reuşit să îl prindă pe ,,bagabont’’. Comicul de situaţie constă tocmai în faptul că, Dumitrache este opac, orb chiar la cele mai vizibile dovezi de adulter, ca în finalul piesei atunci când se îngrijorează din nou că ar putea fi înşelat, cel care îl calmează fiind chiar Chiriac, amantul nevestei sale.

Edificiul Nopţii furtunoase se sprijină pe cele două femei: Veta şi Ziţa. În jurul celei dintâi îi găsim pe cei doi bărbaţi: Jupân Dumitrache şi Chiriac, iar în jurul celei de-a doua femeii îl întâlnim pe Rică Venturiano şi Ţircădău. Însă, se creează impresia că un membru al grupului Ziţei vrea să intervină în cel al Vetei şi astfel, simetria ansamblului ar fi tulburată. (Apud. Cazimir, p.13)  Ziţa se înscrie în galeria personajelor feminine din comediile lui Caragiale, putând fi considerată de asemenea, portetul imaginii personajului-spectacol. Este personajul care întruchipează tipul mahalagioaicei cochete. Aceast este o tânără cu o educaţie şi cultură superficială, care citeşte romanele la modă şi îşi doreşte o viaţă socială intensă. Rică Venturiano, cel care este cucerit de farmecul Ziţei, înfăţişează tipul cuceritorului şi completează galeria personajelor masculine care întruchipează primul-amorez în dramaturgia lui Caragiale. De asemenea, acesta reprezintă atât tipul funcţionarului, cât şi tipul politicianului demagog. Portretul fizic al acestuia, conturat prin ochii lui Dumitrache, este compus din trăsături specifice profesiei de funcţionar: ,,cu sticlele-n ochi, cu giubenul în cap şi cu basmaua iac-aşa scoasă’’. La ,,Iunion’’ se îndrăgostise de Ziţa, care îi dăduse întâlnire la ea acasă, dar din greşeală nimereşte în casa Vetei, pe care nu o recunoaşte în întuneric. Astfel, îi face o declaraţie de dragoste înflăcărată, celebră prin comicul de limbaj. Când acesta realizează greşeala făcută o roagă pe Veta să îl scape de cei doi bărbaţi care vegheau la ,,onoarea de familist’’. Ultimul personaj feminin al piesei este Veta, soţia lui Dumitrache şi amanta lui Chiriac, care întruchipează adulterina de mahala, dat fiind vârsta înaintată şi înfăţişarea placidă, trăsături opuse unei amante. Aceasta fiind reprezentată impresionant de bine de către un actor, stârnind râsul spectatorului mai ales după ce s-a terminat piesa.

 Se observă astfel, imaginea personajului-spectacol, care redă disocierea dintre esenţă şi aparenţă, disociere care poate fi pusă în evidenţă într-un mod deosebit, în scenă, spectatorul înţelegând cu succes în ce tipologie se încadrează personajul şi despre ce societate este vorba.

Bibliogografie

Cazimir, Ştefan, (1988), I. L. Caragiale faţă cu kitschul, Bucureşti ,Cartea românească

Iorgulescu, Mircea, (1988), Eseu despre lumea lui Caragiale, Bucureşti, Ed. Cartea Românească

 

Categorie
Subcategorie