Au fost absenți la proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională. Doar 93,1% dintre candidați au mers la examen, adică undeva în jur de 160.500 de elevi. Ceilalți, 11.965 au absentat. Trei candidați au fost trimiși acasă deoarece temperatura corporală depășea valoarea maximă admisă în acest moment. Ei vor susține proba în sesiunea specială. Alți patru candidați au fost și ei trimiși acasă, dar pentru că au încercat să fraudeze examenul.
Evaluarea Națională continuă azi pentru 10 000 de elevi care aparțin minorităților naționale și care susțin proba scrisă la Limba maternă.
Primele rezultate vor fi afișate în 22 iunie, până în ora 14. Elevii vor putea accesa rezultatele în baza codului primit ieri la școală. Tot în 22 pot fi depuse contestații, urmând ca rezultatele finale să fie publicate în 27 iunie.
Sesiunea specială a Evaluării Naționale este programată să înceapă în 29 iunie.
Sursa: edu.ro