Liceenii care provin din familie defavorizate vor primi mai mulți bani de la Guvern în cadrul programului „Bani de liceu“. Este vorba despre aproximativ 33 000 de liceeni care vor primi, în noul an școlar, 250 de lei lunar, față de 180, cât a fost cuantumul sprijinului financiar în anul școlar 2017-2018.
În plus, Executivul a modificat criteriile pentru acordarea acestei burse, în sensul că vor primi burse elevii care provin din familii ale căror venituri nu depăsesc 500 de lei/ membru. Plafonul anterior era de 150 de lei.
Sursa: Digi24.ro