Cursurile realizate de Ministerul Educației în parteneriat cu Televiziune Română încep luni. Cursurile au fost gândite pentru a veni în sprijinul copiilor în perioada în care cursurile de la școală sunt suspendate din cauza coronavirusului.
Așadar, cursurile pot fi urmărite de luni până vineri la TVR2, dar și online pe canalul de Youtube al TVR și pe site-ul www.tvr.ro.
Lecțiile vor fi susținute până în luna iunie, când sunt programate examenele pentru anii terminali.
Concret, Teleșcoala poate fi urmărită pe următoarele tronsoane orare: 9:00-10:00 ore de română şi matematică, clasa a VIII-a.
Pentru clasa a XII-a este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, după următorul program: două lecţii săptămânale de română şi matematică şi câte o lecţie pe săptămână de biologie, chimie, fizică, istorie şi geografie.
Deocamdată cursurile au fost suspendate în toate unitățile de învățământ preuniversitar, fie ele de stat sau private, până în 22 martie. Însă, în funcție de evoluția situației, măsura luată de autorități poate fi prelungită.
Sursa: edu-news.ro.