Ministerul Educației Naționale a publicat lista unităților școlare selectate, în faza I, ca Centre de Excelență în cadrul proiectului „Promovarea și susținerea excelenței în educație prin dezvoltarea competențelor în disciplina Tehnologia Informației“.
Vă reamintim că proiectul și-a propus să asigure condițiile cele mai bune de pregătire și dezvoltare pentru elevii din clasele IX-XIII care pot obține performanțe bune în cadrul unui profil de matematică-informatică. Se dorește înființarea a 60 de centre de excelență, fiecare dintre ele fiind dotat cu un laborator IT cu 26 de calculatoare performante, dar și o tablă interactivă.
Lista centrelor care au îndeplinit condițiile impuse de Ministerul Educației Naționale este aici.
În cea de-a doua etapă a proiectului, o comisie națională – stabilită de MEN – va face o evaluare în urma căreia vor fi selectate alte 13 centre naționale din regiunile mai puțin dezvoltate. Pentru a fi alese, unitățile școlare trebuie să obțină cele mai bune punctaje. Se va ține cont și de principiul conform căruia, în fiecare județ nu pot fi mai mult de două centre.