Profile picture for user Anca Tache
Trimis de Anca Tache la Mar, 06/22/2021 - 09:37
  • Sursa foto: pixabay.com

Evaluarea Națională de clasa a VIII-a a început azi, cu proba scrisă la Limba și literature română. Testarea din acest an vine cu două premiere, prima dintre ele este reprezentată de faptul că absolvenții sunt prima generație care a trecut prin clasa pregătitoare, iar a doua, mai importantă, este că testul are subiecte formulate după modelul testelor PISA.

Examenul este programat în 3850 de centre de examen, iar lucrările elevilor vor fi corectate în 94 de centre. Sunt înscriși puțin peste 130 000 de absolvenți de gimnaziu, dintr-un total de 150 000 de elevi de clasa a VIII-a.

Este important ca elevii să aibă asupra lor cartea de identitate și un pix sau stilou cu albastru.

Este al doilea an de învățământ online la finalul căruia elevii susțin Evaluarea Națională cu o program simplificată față de anii în care nu am fost afectați de pandemie.

În condițiile în care testarea se susține în pandemie, absolvenții de gimnaziu trebuie să respecte mai multe reguli la intrarea in centrul de examen. Astfel, toți participanții trebuie să poarte masca de protecție în incinta centrului, distanțarea fizică de 1 metru între oricare două persoane se va respecta, însă nu se va mai măsura tenperatura la intrarea în centrul de evaluare. În plus, suprafețele vor fi dezinfectate și spațiile aerisite, iar accesul de la poarta școlii la sala de examen se va face pe un traseu bine stabilit, cu respectarea normelor de distanțare fizică.

Citiți mai multe aici.