Profile picture for user Anca Tache
Trimis de Anca Tache la Marți, 09/10/2019 - 11:05
  • sursa foto: pixabay.com

Se liniștesc apele cu privire la Bacul de anul viitor. Ministerul Educației Naționale a transmis să maniera de corectare a lucrărilor va rămâne neschimbată, însă posibilitatea ca tezele să fie corectate încrucișat, în alte județe, este luată în calcul.

„Pentru anumite discipline care se predau numai în anumite judeţe (cazul limbilor materne turcă şi croată, predate doar în judeţul Constanţa, respective Caraş-Severin), chiar dacă lucrările scrise au fost transmise spre evaluare în alte judeţe, a fost necesar ca în comisiile de evaluare să fie nominalizaţi profesori evaluatori din aceleaşi judeţe din care proveneau lucrările scrise. În concluzie, excepţia de la regulă are incidenţă strict limitată la aceste situaţii”, precizează MEN.

Trebuie menționat că, la nivelul fiecărui județ, numărul de cadre didactice formate în evaluare prin intermediul cursurilor de specialitate se raportează la numărul total al elevilor care finalizează anual liceul. Din comisiile de corectare pot face parte și profesori care nu au urmat un curs de formare în evaluare, mai ales în condițiile date de numărul mare de lucrări care ajung, prin încrucișare, să fie corectate în județe cu un număr mic de elevi.

Sursa: edu.ro