CONSILIERE. Abandonul școlar

În perioada actuală, în mediul urban, în școlile cu un număr mare de elevi, unde ai nevoie de „cunoștințe“, pentru a reuși să-ți înscrii copilul în una din acele unități de învățământ, termenul de abandon școlar pare ceva din trecut, din perioada comunismului, dar, odată ce treci de centrul orașului și ajungi în mediul rural, unde nivelul de trai este scăzut, se poate observa că acest fenomen există; și, cu cât nivelul de trai este mai scăzut, cu atât acesta este mai răspândit.

Ce este de fapt „abandonul școlar“?

Unde ia naștere și cum se manifestă?

Studiile arată că acest fenomen apare încă din primii ani de viață ai unui copil, iar principalii responsabili sunt părinții, deoarece, de obicei, acești copii provin din familii dezorganizate, unde cel mult un părinte aduce bani în casă, unde sunt mai mulți frați și surori ce trăiesc din alocații și ajutoare sociale. De ce nu vin copiii la școală? De ce nu-și trimit părinții copiii la școală?

Răspunsul se rezumă de cele mai multe ori la nepăsarea, indolența adulților și neîncrederea că educația le poate oferi un viitor mai bun sau le poate ridica nivelul de trai. Lipsa de educație a părinților este deseori motivul pentru care inclusiv copiii tratează cu nepăsare școala. Încă de la grădiniță, părinții nu îi introduc în colectivitate pe cei mici, motivând că se află la o vârstă prea fragedă și consideră că „nu trebuie să-și dea programul peste cap, jucându-se cu alții“. Aceste răspunsuri sunt des auzite de către educatorii și cadrele didactice care încearcă să-i aducă pe cei mici la grădiniță. Indolența, nepăsarea, neimplicarea, lipsa de încredere în sistem și în instituțiile statului îi determină pe unii părinți să-i împiedice pe copiii lor să aibă parte de o educație ce-i poate scoate din acel mediu.

A doua cauză a absenteismului ce duce, în cele din urmă, la abandon școlar este nivelul de trai scăzut. O familie cu venituri reduse, ce are mai mulți copii în grijă va găsi foarte greu resurse să îi întrețină pe toți la școală. Învățământul de stat, în teorie, este gratuit, dar, odată ce ai trecut pragul, descoperi o altă realitate. Încă de la grădiniță, copilul are nevoie de hăinuțe adecvate, de bani pentru rechizite și auxiliare, de pachețel sau, dacă părinții nu pot veni să-i ia pe cei mici la ora 12:00, din cauza orarului de la muncă, vor fi nevoiți să le plătească mesele, în cadrul programului prelungit, care nu sunt chiar atât de ieftine.

Prin urmare, părinții din mediile defavorizate se confruntă cu probleme financiare ce-i determină să-și țină copiii, încă din primii ani de școală, acasă cât mai mult timp, neavând resurse necesare să-i trimită în fiecare zi la școală.

Pe măsură ce cresc, acești copii încep să vadă diferențele dintre ei și cei care au posibilități financiare, ajungând ei înșiși să refuze să mai meargă la școală. Fenomenul de „bullying“ se poate manifesta și în această direcție și îi poate determina pe unii copii să absenteze de la școală din cauza „șicanelor“, a atitudinii negative și a relațiilor neprietenoase dintre colegi. Cei ce provin din medii defavorizate sunt excluși, marginalizați.

Ce se poate face?

Măsuri au fost luate de-a lungul timpului și în unele cazuri au existat chiar rezultate, dar mai sunt încă mulți elevi ce abandonează școala.

Ca profesor care lucrează în mediul rural, am întâlnit cazuri sociale și m-am confruntat cu elevi care în clasele gimnaziale au abandonat școala, preferând să meargă la muncă în sat, cu ziua. Cred că soluția se află în cadrul familiei din care provine copilul. S-au oferit bani, o alocație suplimentară dacă elevul venea la școală, și au fost cazuri, în special la cei mai mici, unde copilul frecventa școala tocmai pentru a beneficia de acei bani. Pe măsură ce copiii cresc, părinții lor preferă să-i trimită la muncă, nu la școală, aducând următoarele argumente: nu au resurse financiare, au prea mulți copii, nu are cine să stea cu cei mici cât ei sunt la muncă și, în unele cazuri, consideră că trimițându-i pe copii la muncă, obțin mai mulți bani decât de la stat. 

Aceasta este, din păcate, realitatea în care trăim, cea pe care mulți dintre noi nu o cunosc, lumea în care nu avem timp să ne oprim să-i ajutăm și pe cei mai puțin „norocoși“.

Din experiența de profesor și diriginte, o soluție cred că ar fi implementarea unor legi prin care părintele să fie obligat să-și trimită copiii la școală. Stimulentele financiare sunt bune, dar pe măsură ce acel copil crește, acestea nu mai sunt suficiente. Dacă părintele ar fi obligat să-și trimită copilul la școală, măcar până la liceu, acel copil ar avea acces la educație. Copiii din medii defavorizate merită și ei șansa să ducă o viață mai bună, să iasă din acel mediu și să aibă un viitor mai bun decât al părinților, iar aceasta se poate întâmpla numai dacă pornesc cu șanse egale, încă de la grădiniță. Dacă s-ar introduce programe de încurajare a părinților din medii defavorizate, pentru a-și trimite copiii la școală, dacă ar primi amenzi cei ce refuză și preferă să-i țină acasă, atunci poate că acest fenomen al abandonului școlar ar scădea și am avea mai mulți copii ce reușesc în viață prin educație.  

Autor: prof. Patricia Mălăeru, Liceul Tehnologic Voinești, județul Dâmbovița.

*Acest articol a apărut în numărul 64 al Revistei EduȘcoală, care poate fi citită integral aici.